TRAGEDIE. O mamă internată cu bebelușul său de trei luni la Pediatrie Cluj-Napoca s-a sinucis

Politie cercetari sinucidere

O mamă care era internată cu bebelușul său la Clinica Pediatrie 2 din Cluj-Napoca s-a sinucis în cursul zilei de duminică. Femeia a sărit de la etajul 2 al spitalului, la fața locului intervenind de urgență cadrele medicale, dar și poliția, potrivit ziarulclujean.ro.

Din păcate, femeia n-a mai putut fi salvată, fiind constatat decesul. Bebelușul său de doar 3 luni a rămas acum în grija cadrelor medicale, fiind alertată și Protecția Copilului.

„A fost internată cu un copil care nu este în stare critică, un copil care acum este în grija cadrelor medicale. A fost anunțată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii, Daniela Dreghiciu, pentru sursa citate.

Conform purtătorului de cuvânt al clinicii medicale, femeia avea 39 de ani și era din Republica Moldova. Deocamdată, nu se știe dacă aceasta se afla în stare de depresie post-natală sau a fost vorba despre un alt motiv. În ultimele zile n-ar fi manifestat un comportament neobișnuit care să dea vreun indiciu despre motivul pentru care a recurs la acest gest. Anchetatorii au deschis un dosar și verifică acest incident tragic.

Foto cu caracter ilustrativ