CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, manșa tur a duelului din primul tur preliminar al UEFA Europa League.
„Am băgat jucătorii care am crezut că sunt mai în formă. E clar că ne lipsește cel mai important jucător. Nu e bine să depinzi de un jucător, nu vreau să vorbesc prea mult, dar s-a văzut că ne-a lipsit un golgheter.
I-am studiat bine, au jucători foarte buni. Mă gândesc doar la jucătorii mei. Sper ca în retur să facem un meci mai bun și să dăm gol. Dacă am făcut 0-0, se pare că s-a simțit lipsa”, a declarat antrenorul.
Returul dintre CFR Cluj și Paksi se va disputa joi, 17 iulie, de la 20:30, pe stadionul din Gruia.
Până atunci, echipa lui Dan Petrescu va debuta în SuperLigă, pe teren propriu, cu Unirea Slobozia, duminică, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport.