În Cluj-Napoca, respectarea regulilor de circulație e opțională. Dar nu pentru toți – doar pentru unii. Azi, un SUV de patrulare al Poliției Române a fost surprins parcat lejer într-o stație de autobuz, deși nu era în misiune. Nu avea girofarul pornit sau semnalele acustice. Agenții nu interveneau într-un conflict, nu căutau un suspect periculos. Pur și simplu, își cumpărau apă plată de la magazin.
Oprirea în stațiile mijloacelor de transport public este interzisă prin lege. Nu o spunem noi, o spune Codul Rutier – art. 142, litera h. Singurele excepții sunt pentru autobuze și troleibuze. Iar SUV-ul cu însemnele Poliției nu era nici una, nici alta.
Un simplu cetățean, dacă oprea acolo, era amendat fără discuție. Între 290 și 435 lei, plus două puncte de penalizare. Și ar fi fost greu să conteste, mai ales acum, când imaginile surprinse de martori pot deveni probe. Așa cum e și cazul de față.
Atunci de ce nu s-ar aplica aceeași regulă și pentru cei care poartă uniforma? De ce un polițist ar avea voie să transforme o stație de autobuz într-un loc de parcare ad-hoc, cât timp își cumpără o apă?

Această atitudine transmite un mesaj periculos: „Legea e pentru voi, nu pentru noi.” Și asta într-o perioadă în care încrederea în autoritate se clădește greu și se pierde rapid, cu fiecare gest mic de aroganță.
Cerem aplicarea legii. Fără exagerări, fără spectacol. Doar o amendă, ca pentru oricare muritor de rând. Așteptăm o copie pe adresa redacției, cu numele șoferului secretizat, na, ca să nu încălcăm legea GDPR.