Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a reacționat după ce clubul din Gruia a anunțat o serie de restricții pentru achiziționarea biletelor la derby-ul de Cluj, care se va juca sâmbătă, 3 mai, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” de la ora 21:00.
Constantea a menționat că Universitatea nu va impune astfel de reguli atunci când vor fi gazde și că motivele invocate de cei de la CFR Cluj sunt ,,total eronate”.
„E decizia lor, dacă ei așa consideră că e normal. Motivele lor sunt total eronate. Noi nu vom impune astfel de reguli la viitoarele meciuri, când suntem gazde. Vom rămâne consecvenți în dorința ca fanii să poată participa la un eveniment sportiv.
Va fi o partidă dificilă, importantă pentru noi. Sperăm să câștigăm. A fost un sezon reușit împotriva lor, cu trei victorii din trei meciuri, dar fiecare partidă e diferită și trebuie să fim atenți.
Noi la începutul sezonului ne-am fixat obiectivul de a intra în play-off, apoi ne-am dorit să participăm în cupele europene. Acum suntem la mâna noastră”, a declarat Radu Constantea pentru digisport.ro.
Citește mai jos condițiile impuse de clubul din Gruia pentru derby-ul de Cluj:
Clasamentul la zi al Superiligii

Suporterii ”U” Cluj s-au arătat extrem de revoltați de decizie, hotărând să nu accepte biletele oferite.