Peluza „Șepcile Roșii” a emis, miercuri, un comunicat în care critică modul în care conducerea din Gruia a decis să restricționeze numărul de bilete pentru suporterii Universității în derby-ul de Cluj din 3 mai.
CONTEXT
Clubul din Gruia a emis, miercuri dimineața, un comunicat în care a precizat că achiziționarea biletelor pentru duelul din play-off cu ”U” Cluj va fi condiționată, iar oaspeții vor primi doar 1.158 de bilete. Clubul din Gruia a mai transmis că suporterii Universității vor sta în Peluza 1, în sectorul 28 și, parțial, în sectorul 27. Tot din rațiuni de siguranță, fularele și însemnele”U” vor fi permise exclusiv în aceste două sectoare, fiind interzise în restul stadionului.
Derby-ul de Cluj și al Transilvaniei se dispută sâmbătă, 3 mai, de la ora 21:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, din cartierul Gruia.
Citește poziția clubului CFR Cluj în articolul de mai jos:
