Tragedie fără margini la Huedin. Doi băieți de 4, respectiv 6 ani au murit înecați într-un canal!

Canal copii cazuti la Huedin

O tragedie fără margini s-a petrecut în Huedin. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional! Doi copii de 4, respectiv 6 ani, au murit înecați într-un canal, marți, 29 aprilie. Cei doi micuți erau frați. 

„În data de 29 aprilie, în jurul orei 16:40, Poliția orașului Huedin a fost sesizată cu privire la faptul că doi minori ar fi căzut într-o groapă cu apă (canal) aflată în incinta unui șantier amenajat pentru lucrări la sectorul de cale ferată, situat pe strada Fildului din localitate.

La fața locului intervin echipaje medicale pentru acordarea asistenței de specialitate celor doi minori, identificați ca fiind 2 băieți de 4, respectiv 6 ani.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Cu toate manevrele de resuscitare aplicate de echipajele specializate, cadrele medicale au fost nevoite să constate decesul ambilor minori la fața locului.