6 românce pe tabloul principal la Transylvania Open WTA 250

IMG_9963

Transylvania Open WTA 250 se desfășoară în aceste zile la Cluj-Napoca, ediția din 2026 aducând la BTarena un tablou puternic și o prezență numeroasă a jucătoarelor române. Competiția are loc în perioada 31 ianuarie – 7 februarie, pe terenuri indoor cu suprafață hard.

În calificări, Mara Gae și Briana Szabo au fost eliminate în prima rundă și nu au reușit să ajungă pe tabloul principal al turneului.

Cap de afiș al competiției este Emma Răducanu, principala favorită a turneului de la Cluj. Jucătoarea britanică de origine română conduce lista capilor de serie și este una dintre atracțiile majore ale ediției din acest an.

România este bine reprezentată pe tabloul principal. Jaqueline Cristian, a doua favorită a turneului, va debuta împotriva columbiencei Camila Osorio. Sorana Cîrstea, aflată la ultimul său sezon în circuitul profesionist, este a treia pe lista capilor de serie și va juca în prima rundă contra Kamillei Rakhimova.

Alte meciuri cu participare românească sunt programate încă din runda inaugurală: Gabriela Ruse o va întâlni pe spaniola Rebeka Masarova, Ana Bogdan va debuta contra unei jucătoare venite din calificări, iar Miriam Bulgaru va juca împotriva sârboaicei Olga Danilovic.

Un moment important al ediției din acest an îl reprezintă debutul Elenei Ruxandra Bertea pe un tablou principal WTA. Jucătoarea română o va avea ca adversară, în prima rundă, pe slovena Kaja Juvan.

Meciurile de pe tabloul principal încep luni, 2 februarie, iar la startul competiției se aliniază 32 de jucătoare în proba de simplu și 16 echipe în cea de dublu. Valoarea totală a premiilor puse în joc la Cluj-Napoca este de 283.347 de dolari.