4 mașini s-au făcut praf în centrul Clujului

9f0cbdc57e400b35350563f26d345a5f

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Decebal. Echipajele operative au găsit la fața locului 4 autoturisme avariate, dintre care unul intrat într-un stâlp. Din fericire, nu au existat victime încarcerate și nici persoane care să necesite îngrijiri medicale.

„La data de 3 aprilie, în jurul orei 04.05, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Decebal.

Din cercetările preliminare s-a constatat că un conducător auto care practica transport alternativ, în vârstă de 23 de ani, din județul Mureș, se deplasa cu un autoturism pe strada Decebal înspre strada Căii ferate, circulând pe sensul opus, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat.

Ulterior autoturismul parcat a fost proiectat într-un stâlp și în alte două autovehicule parcate.

În urma evenimentului rutier nu au fost înregistrate victime.

Conducătorul de 23 de ani a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Testarea cu aparatul drugtest a indicat rezultat negativ. Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, transmite IPJ Cluj.

Leave a Reply