Ziua Limbii Române este sărbătorită în data de 31 august, începând cu anul 2013, și subliniază importanța limbii române ca element al identității naționale și culturale atât în România, cât și în Republica Moldova.
Primarul municipilui Cluj-Napoca, Emil Boc, a omagiat această ocazie recitând versurile lui Alexei Mateevici precum și transmițând un mesaj:
“La mulți ani, limba română !
De Ziua Limbii Române, ne înclinăm în fața cuvântului care ne unește !
Limba este patria sufletului. E locul în care ne întâlnim cu noi înșine și cu istoria noastră.
Prin limba română am rostit primele cuvinte, am învățat să iubim, să sperăm, să iertăm.
Limba română a supraviețuit în șoaptă, în biserici, în cărți tipărite cu trudă, în cântece, doine și în poezii transmise din generație în generație.
A fost pod între provinciile istorice și între inimile celor de același neam.
Azi, mai mult ca oricând, avem datoria să ne păstrăm limba vie, curată, bogată. Să o transmitem mai departe cu mândrie și respect.
La mulți ani, limba română!
La mulți ani tuturor celor care o iubesc, o respectă și o poartă cu ei oriunde în lume!”